Tuesday, December 20, 2011

Viceprimarul Slatinei Dan Balasescu: "Le garantez celor care au incercat sa ma denigreze ca vor avea in mine un dusman declarat"

Materialul aparut intr-o publicatie online in urma cu peste doua saptamani si care aducea grave acuzatii de coruptie mai multor persoane, printre care se numara si primarul Slatinei, Darius Valcov, a primit un raspuns de la ... Serviciul de Informatii Externe (SIE). Raspunsul, sosit pe adresa Prim... ariei Slatina, se adreseaza viceprimarului Dan Balasescu, caruia i-a fost atribuit materialul care a ajuns, se pare, si la SIE sub semnatura lui in copie. Darius Valcov si Dan Balasescu au sustinut intr-o conferinta de presa ca totul este un fals de la cap la coada si ca au facut plangere la Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina pentru fals si uz de fals si pentru denuntare calomnioasa. In raspunsul SIE se arata ca cele sesizate in material nu fac obiectul de activitate al acestui serviciu. Dan Balasescu, care sustine ca materialul incriminator este ideea si opera omului de afaceri Doru Mitrache, va folosi acest raspuns ca proba in dosar, a anuntat el ieri, oferind si un interviu pe aceasta tema EdO. Domnule viceprimar, ce inseamna toata povestea asta? Totul este o inventie ordinara. Toate cate sunt scrise in acel material care nu-mi apartine sunt niste minciuni ordinare. Totul este o tentativa de santaj pusa la cale de Doru Mitrache, patronul firmei Elcomex SRL, cu facilitarea unor asa-zisi jurnalisti care, la umbra anonimatului, sunt complici ai unui personaj de cea mai joasa speta. Nu voi ceda niciodata unor astfel de magarii si le garantez celor la care ma refer ca, dupa 1 martie 2012, vor avea in mine un dusman declarat si, totodata, un aparator al adevarului, asa cum este el de fapt. Este incredibil cat de jos s-a ajuns, implicand un om intr-o facatura pusa la cale de o minte bolnava si interesata. Ati declarat public ca autorul acestei povesti ar fi omul de afaceri Doru Mitrache. Pe ce va bazati afirmatia? Este mai mult decat evident faptul ca in spatele acestei magarii se afla Doru Mitrache. Pe acelasi site unde a aparut acel fals se continua atacurile la adresa Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, cu care Mitrache a avut un contract privind furnizarea hranei pentru bolnavi, contract ce expira la 31 decembrie 2011. Coincidenta este prea mare. Plangerea dumneavoastra la Parchet a avut vreun efect pana acum? Sunt uimit sa constat ca, desi am depus la Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina o plangere pentru falsificarea semnaturii mele pe un document, de asemenea, fals, nimeni nu m-a contactat pana acum pentru audieri. Ati primit un raspuns de la SIE. Ce scrie acolo? Vad ca lucrurile incep sa ia amploare in acest caz. Intr-adevar, in cursul zilei de joi, 15 decembrie, pe adresa Primariei Slatina a sosit un plic pe numele meu de la SIE, in care sunt instiintat ca cele pe care le-as fi sesizat eu nu fac obiectul de activitate al acestui serviciu. Raspunsul reprezinta o proba materiala in plus pe care o voi folosi impotriva faptasilor. Prin avocatul meu voi actiona in sensul de a solicita tuturor institutiilor care au fost "atacate" cu aceste inventii ordinare sa ne puna la dispozitie documentele parvenite. Am fost un jurnalist de investigatii respectat atat in bransa, cat si in alte medii si, daca este nevoie, imi voi dedica de acum incolo toata priceperea si capacitatea pe care le am pentru a afla adevarul despre cei care au incercat sa ma denigreze pe mine si sa-l denigreze pe primarul Darius Valcov. Intr-o conferinta de presa ati spus ca impotriva lui Doru Mitrache aveti depusa o plangere pentru santaj. Da, asa este. Sa nu creada Doru Mitrache ca, daca in urma cu 3, 4 ani i-a mers sa duca o campanie de santajare prin intermediul unei publicatii din Olt transformata peste noapte in saptamanal regional si nici un organ al statului nu s-a autosesizat in legatura cu aceasta infractiune fatisa, lucrurile nu pot fi demonstrate si acum. Sa nu creada el ca daca nu implica Elcomex in contractele de publicitate catre aceste oglinzi de santaj si deruleaza contractele prin firma sotiei, lucrurile nu pot fi demonstrate. Jurnalista Mihaela Bobaru mi-a spus ca Mitrache a rugat-o sa publice si in ziarul ei falsul care a aparut pe site-ul publicatiei ce l-a dat publicitatii si l-a refuzat, deoarece atunci cand l-a intrebat daca poate sa probeze cu ceva cele scrise, i-a raspuns ca nu.

No comments:

Post a Comment